Studioul își propune să combine înzestrarea tehnică și umană existentă în cadrul companiei cu potențialul prezent, acumulat de comunitățile creștine românești, cu scopul de a valorifica în folosul gloriei lui Dumnezeu spiritualitatea creștină.
Ne-am propus să ne adresăm în primul rând celor ce nu-L cunosc pe Dumnezeu dar și persoanelor dornice să înțeleagă mai bine voia Lui. În acest sens realizăm o gamă variată de producții pentru televiziune care se adresează tuturor grupelor de vârstă și preocupări. Conținutul mesajelor transmise de noi îi vizează atât pe cei familiarizați cu Cuvântul Domnului, care vor să-și îmbogățeascș trăirea spirituală cât și pe cei care din curiozitate se vor opri cu telecomanda în mână la emisiunile noastre. Prin ceea ce realizăm încercăm să aducem răspunsul lui Dumnezeu la întrebări vechi de când lumea, cu care la un moment dat se poate confrunta orice persoană dar și la unele preocupări actuale care umplu viața de zi cu zi a oamenilor. Astfel, încercăm să surprindem orice aspect al vieții care ar putea interesa creștinul și necreștinul, deopotrivă.
Standardul calitativ pe care ni-l propunem este la nivelul cerințelor actuale atât din punctul de vedere spiritual cât și profesional. Dorim să fim relevanți prin ceea ce facem în conformitate cu principiile și Cuvântul lui Dumnezeu.
Producțiile realizate sunt difuzate în momentul de față în Statele Unite ale Americii și Canada, pe canalul NCN din Cluj-Napoca iar în perioada imediat următoare ne propunem să emitem pe canale cu audiență națională în România.